Am pregătit pentru tine un mic ghid ce îți spune scurt și la obiect cum te-ai putea îmbrăca atunci când ești invitat la un asemenea eveniment formal. Acest articol nu se adresează mirilor, ci invitaților. Deci, dacă știi că ai de mers la o nuntă pe viitor, citește în continuare...
Cum alegi ținuta pentru nuntă?
Vom începe acest articol mai întâi cu unele greșeli care le fac bărbații, din punct de vedere vestimentar, când merg la o nuntă.
– Își aleg greşit mărimea costumului. Ori este prea mare, ori prea mic;
– Aleg un costum business în locul unuia pentru ceremonie;
– Încalţă pantofi uzaţi, chiar deterioraţi;
– Aleg pantofi de culoare deschisă la un costum închis la culoare;
– Cămaşa cu mânecă scurtă purtată cu costum;
– Cămaşa prea colorată, prea înflorată sau cu prea multe cusături ornamentale;
– Cravata prea lungă. Ea ar trebui să se oprească la două degete deasupra curelei;
– Lipsa batistei din buzunarul de lângă reverul (gulerul) sacoului.
Ce să port, efectiv?
Regulă de aur: dacă vrei să fii cu stil, trebuie să mergi la nuntă în costum. Costumul arată mirilor faptul că TU consideri evenimentul lor ca fiind unul destul de important încât să te îmbraci formal. Dacă, totuși, ai o combinație interesantă de pantaloni de stofă și sacou, poți merge și așa (deși costumul va fi întotdeauna prima opțiune în materie de nunți). Ai grijă însă la asortarea pantalonilor cu sacoul, în acest caz. Dacă sunt de nuanțe prea apropiate, lumea ar putea crede că ai avut o tentativă eșuată de a părea că ești la costum.
Înainte să iei costumul, trebuie să-ți pui întrebarea: e o nuntă de toamnă sau de iarnă?
Iarna (deși nu se prea fac nunți) ai neapărată nevoie de un costum de lână. Dacă e vorba de celelalte anotimpuri, ideal este un costum din țesătura tratată. În primul rând, evită costumele negre – mergi la nuntă nu la înmormântare și încearca să optezi pentru un costum din două piese vestimentare – culoarea pantalonului să difere de cea a sacoului.Încearcă să tinzi spre ce se poartă actual, în felul ăsta îți personalizezi și toată ținuta.
În funcție de cât de tare vrei să te diferențiezi de cei din jur, poți alege culori care să te scoată mai mult sau mai puțin în evidență. Poți merge pe ceva mai conservator, cum ar fi un gri închis sau un albastru închis, sau pe ceva mai interesant cum ar fi un gri deschis, albastru deschis sau maro. Dacă ai deja un costum într-o culoare mai monotonă și vrei, totuși, să ieși în evidență, nu e nici o problemă! Te voi învăța imediat cum să-ți alegi cămașa și accesoriile pentru o ținută de invidiat. Ce mai interesantă culoare pentru un costum este bleul, însă nu e pentru toată lumea. Purtând costum bleu s-ar putea să ieși în evidență chiar decât mireasa iar asta s-ar putea să supere unii oameni. Costumul bleu trebuie purtat (nu doar la nunți ci în orice altă ocazie) cu foarte multă grijă.
Ți-ai ales costumul? Bun. E momentul să vedem ce cămașă se asortează cu el.
Defapt, combinațiile sunt enorm de multe, drept pentru care voi aminti aici doar câteva după care să te ghidezi. Cămașa trebuie să contrasteze cu costumul. Dacă ai un costum într-o nuanță închisă, alege o cămașă într-o nuanță deschisă și invers. Ai grijă: culorile cămășii și ale costumului nu trebuie să fie analoage în paleta de culori. Dacă vrei ceva mai interesant, poți alege o cămașă cu dungi verticale.Un sfat bun e să nu porți cămașă neagră. Nunta e un eveniment în care negrul ar trebui purtat la minim. Să vedem câteva exemple concrete:
– la un costum bleumarin merge excelent o cămașă albă;
– la un costum maro merge perfect o cămașă albastră (maronul se asortează foarte tare cu albastru):
– la un costum gri poți merge pe o cămașă mov, albă sau roz. E preferabil ca la nuntă să porți doar cămăși cu mânecă lungă.
Știu că, pe perioada verii, temperatirule pot crește extrem de mult. În acest caz, renunță la sacou și cravată. Nu renunța la cămașa cu mâneci lungi în favoarea uneia cu mâneci scurte. Motivul? Cămășile cu mânecă scurtă NU sunt considerate formale.Tot secretul este să alegi o cămașă din țesătură naturală și în felul ăsta vei evita problema cu transpirația. O haină din țesătură naturală îi permite pielei să respire. Nunta este un eveniment formal, unde trebuie să ne îmbrăcăm formal.
Este foarte important ce accesorii alegem.
– Cravata
Cravata trebuie și ea să se asorteze cu cămașa și sacoul, nu poate fi lăsată la întâmplare. Dacă nu vrei să dai banii pe un costum nou dar vrei ceva nou în ținută, o cravată nouă e ceea ce ai nevoie. Secretul asortării cravatei cu ținuta este să scoată în evidență în mod subtil culoarea de pe cămașă.

– Papionul
Papionul este accesoriul care atrage atenţia, fiind desigur și un accesoriu în vogă la moment. Poți opta pentru un papion handmade cu nodul gata făcut sau pentru unul ce se poate lega, dar foarte puțini bărbați fac această alegere, deoarece pentru mulți este o problemă modul de al lega. Acesta este bun înlocuitor al cravatei și un accesoriu puțin mai neobișnuit care are un rol de a te scoate în evidență. Din cauza că nu mai vrei să fi pus în această situație neplăcută, aceasta nu înseamnă că trebuie să-ți cumperi doar papioane cu nodul gata făcut. Pe un necunoscător îl vei păcăli, dar nu uita că adevaratele papioane fac diferența dintre gentlemeni și amatori.

– Pantofii
În funcție de culoarea costumului, pantofii pot fi negri sau maro. Cei maro merg doar la costume bleumarin,gri, bleu și trebuie să fie mai închiși la culoare decât acestea. Combinații gen costum maro închis / pantofi maro deschis sau costum gri închis/pantofi gri deschis nu merg.

Dacă ai deja costumul, cămașa și cravata dar te întrebi ce mai poți face, răspunsul meu e să te gândești la o batistă de buzunar. Batista de buzunar, în caz că nu știai, vine pusă în buzunarul de la piept și trebuie să se asorteze cu cravata sau papionul. Atenție! E o greșeală de stil ca cravata și batista să fie de exact aceeași culoare și model. Trebuie să existe niște diferențe. Știu că sunt seturi de batiste și cravate ce arată exact la fel dar nu ți le recomand.
Un alt accesoriu interesant e reprezentat de butoni. Problema la butoni e că ai nevoie de o cămașă specială pentru ei (pentru că aceștia vin în loc de nasturi). Dar dacă îi porți, cu siguranță vor porni niște conversații interesante cu cei din jur. Multă baftă în alegerile pe care le faci pe viitor și în caz, că ai careva întrebări la care nu poți găsi raspunsul, te poți adresa la noi. Suntem deschiși mereu pentru ați răspunde la orice întrebare, ce ține de vestimentație.
Inspirat de pe Florentinodelure.com